pas inainte, poate...

singura mea frica era sa nu ti se intample ceva...pentru ca la fel ca in post-urile precedente ce va mai fi viata mea dupa tine... mai bine... mai rau...nu stiu si nici nu vreau sa stiu...poate ca e mai bine asa...si nu ma complac...insa am un sentiment de siguranta. pana ai aparut TU... si pentru tu o sa fac un alt blog, in momentul in care o sa meriti :)

deocamdata nu stii ce faci...sper insa sa ti treaca repede, pentru binele tau... sau daca nu sper sa nu ti mai treaca niciodata...

si niciodata nu voi fi spus niciodata cu atata certitudine...

*photos by courtesy of Teo

demain c'est le printemps...

Oare stii tu ce inseamna sa traiesti cu frica in casa? sa dormi cu frica in patul tau care oare nu ar trebui el sa ti fie culcusul tau sacru si adapostul tau de duhurile noptii? nu oare ar trebui sa ma stiu in sigurant aumbland pe strazi dar cum as putea eu zambi cu frica in buzunar, in pachetul meu de marlboro rosu mult prea lung prelung... cum pot eu sa ma uit la ceas si sa vad limbile fricii cu o ora in urma si electornicul in pas cu viata mea? Adevarat ! ceasul meu exprima cel mai bine ceea ce traiesc eu...lumea prezenta si trecutul care il am pretutindeni cu mine si ora in urma poate cea din urma traita...si ma linistesc uitandu-ma la electronic...sunt "safe" cum se zice...inca sunt aici si acum nu acum o ora si tu... pe langa ca esti pretutindeti esti totdeauna umbra ceasului in urma cu o ora. Dec e nu as putea sa miros mirosul de toamna al frunzelor umede si planse...poate rasplanse in van dup amortelile trecute in care am zacut. de ce se naste din noapte zi purtand vesnic frica in bratele ei noaptea dulce si rece si mirosul de filtru de dunhill lung se-nfiripa-n plamani ca si frica dumnezeului de a doua zi... consolandu ma cu gandul ca demain c'est le printemps...poate resusesc sa merg mai departe. dar oare de fapt cat de departe reusesc sa merg. nu cumva merg un pas in fata si doi inapoi respectand si limbile ceasului si ritmul interior pe care nu il mai pot regla nicicum. pentruca frica induce frica se nasc doua frici, a mea si a ta. si cand vorbesti despre doua frici in acelasi trup...inseamna intr-adevar ceva. se spune ca numai oamenii cu adevarat intelepti pot simti ura in complexitatea ei, ca restul traiesc intr o expectativa maladiva care nu face altceva decat sa ii nauceasca de cap intr un amestec de ura, PATIma si iubire. si niciodata nu am jurat mai sfant precum niciodata nu mi voi incalca mai misel juramantul depus... precum le-ai incalcat si tu pe atatea altele care mai de care mai sfinte, sacre si de neinchipuit pentru un om obisnuit. si e suficient sa existi ca sa existe pentru mine limbile cele doua care nu se vor ordona niciodata. si poate ca nici viata me anu ar mai fi la fel daca ele s ar ordona. poate doar cand voi da electornicul cu o ora in urma... atunci va sa fie momentul meu de "nirvana" suprem? oare? si nu mi ramane altceva de facut decat sa sper in acest demain in care cred cu tarie astenica iubite-voi cum nu ma vei fi iubit tu niciodata...

*photos by courtesy of Teo

mult prea mult...mult

"Ne etalăm cu talentele deţinute, mergem pe stradă ca pe podium, râdem de ne prăpădim dar ştim că defapt suntem singuri, goi, neîmpliniţi. Oricâtă muncă ai depunde, oricât de mult te-ai dedica nu poţi rezolva tu singur problema asta.

Avem impresia că suntem fericiţi iar apoi ne plângem de milă.
Găsim fericirea, vrem mai mult. O pierdem, o vrem înapoi. E un ciclu ce ne vânează în fiecare perioadă a vieţii noastre.

În final realizăm că de fapt ne avem doar pe noi.

Pe noi să ne încurajăm,

să ne ţinem de mână,

să ne îmbrăţişăm.

Pe noi să ne iubim.

Egoism sau nu ăsta este adevărul. "

by Teo

*acest articol nu necesita nicio imagine, este mult prea mult

nu cred ca a fost sau va mai fi cineva vreodata mai puternic.

Dureri de cap, serfetele, spray-uri si tot felu' de pastile si pastilute...exact ceea ce aveam nevoie. Si in plus mai sunt si durerile ingrozitoare de cap...pe care oricum le aveam... dar parca acum le-am gasit o justificare temporara. Si in plus te mai am si pe tine pe cap... pentru ca te incapatanezi si nu vrei sa intelegi cand eu incerc sa iti explic o situatie.
Si cu toate ca stiu ca nu o sa ajung la niciun rezultat, in fiecare noapte inainte de culcare si in fiecare dimineata... in drumul meu pana la liceu iti explic aceleasi chestii... si tu refuzi puri si simplu sa le intelegi.
Cateodata am impresia ca am reusit sa te fac sa intelegi situatia... si ma bucur. Dup'aia imi dau pumni in cap cand vad tot felu' de lucruri de la cele mai neinsemnate la cele mai obvious...care nu fac altceva decat sa mi aduca aminte de tine. Si incerc sa le explic si lor si mie... poate ca mai mult mie... ca tu nu mai existi... ca ai murit de mult si ca acum te ai contopit cu materia si gata. Dar nu si nu si nu si nu !
Pentru ca daca am intelege cu totii asta... cum ar fi oare diminetile mele fara tine in gandurile mele, in cafeaua mea si in primul marlboro rosu lung pe care il fumez pana la razoare... si nu pot decat sa mi imaginez o asemenea dimineata... si nu prea cred ca ar fi mai ok... nu cred ca viata mea ar lua o turnura formidabila fara toate acestea... fara tine ca parte din mine, din ce fac si ce spun. Si chiar nu pot spune ca nu am incercat sa te ignor... dar ai un stil... mama!!! ca si copilu' ala mic care daca nu l bagi in seama suficient incepe si urla... numai ca tu vrei sa fi mereu in centrul atentiei... si atunci faci tot circul asta. Ca sa nu mai spun ca parca e mai stresant cand esti subtila... si ma iei prin surprindere... aia'i cel mai enervant. Spre exemplu acum am primit un mesaj de la Irina ca am doua invitatii la film la Studio... :D si ea e in Belgia... adik in loc de incheierea obisnuita... mesajul se termina "eu sunt in belgia, te pup" ...
...
...
adica pana unde paote sa mearga treaba asta ? dany ieri imi arata un videoclip de la un tip din germania care avea turneu saptamana viitoare la bruxelles... si cate si mai cate :D

Pe metoda Cristiana "nu exista coincidente" stau si ma intreb daca sunt eu sau esti tu. cum ar fi sa ma trezesc intr o buna dimineata si sa nu mai existi deloc...? mai bine? mai rau? sau poate ca ... defapt sigur faci parte dintr-o rutina zilnica. sau poate este modul meu de a ma agata de tine...pentru ca sa nu te uit. poate ca asa e... poate ca nu. poate ca nu vreau/refuz sa te uit. poate ca e rau... poate ca e bine... poate ca e si bine si rau

cine poate sti?

si oare unde o sa ajungem in goana asta pentru a parea ceea ce nu suntem? pentru a fi acceptati... intr-adevar omul caruia nu i pasa daca e acceptat sau nu ala ori e prost de bubuie ori caloteaza mai bine decat oricine. sau poate ca e o chestie innascuta. poate ca asa ne nastem cu foamea asta teribila... cu frica de singuratate si anxietatea asta pe care ne o provoaca propriile noastre ganduri.

nu cred ca a fost sau va mai fi cineva vreodata mai puternic.

*photos by courtesy of Teo Radulescu

pas

Cate povesti nu s-au scurs la fel. Si cati nu au prezis un final la toate astea. Poate ca slabiciunea de a nu fi capabil sa demonstrez contrariul, a generat furia. Poate ca acea credinta oarba, neimplinita a nascut in mine, sentimente greu de controlat, greu de suportat, rusinoase. De ce oare ne plac basmele, povestile, povestile de dragoste, filmele de dragoste, comediile romantice... de ce ne traim viata pe aceste principii... victoria binelui asupra raului / iubirea invinge intotdeauna / iubirea imposibila care pana la urma se realizeaza / we'll always have paris - ul... de ce ne plac? De unde pasiunea asta pentru a face din orice un scenariu cinematografic de exeptie... sau poate vrand-nevrand evenimentele decurg de asa natura incat... la final poti sa scrii un script. Unde incepe si unde se opreste acest lung sir de scenarii, predictibile, dinainte stabilite (poate). Cand putem spune da si cand putem spune nu? Unde ne oprim? Cum facem sa pornim mai departe? Oare ce vrea sa ne dovedeasca destinul prin esecurile repetate... poate insemna o invitatie politicoasa la izolare... la reflectare... la meditare? Cum sa mai am eu acum incredere in cineva... in oricine, cand te tradeaza sange din sangele tau, daramite un strain, un om oarecare. Mergi la risc? Te bagi? Te tine? Ai tupeu? Ai coaie?

... n-ai decat ! eu zic : PAS! tura asta ;)

moment... bitte !

Stau si ma gandesc ce as mai putea sa iti scriu. Cum as putea eu se scriu acum cuvintele nerostite atunci cand trebuia. Si pana la urma cine hotaraste, cum iti dai seama de "cand trebuia"?! Momentul meu e diferit de momentul tau. Momentele noastre sunt aceleasi dar ele sunt diferite. Momentele se regasesc la fel dar au o alta insemnatate, generand insa aceleasi sentimente. Cronologia sentimentelor - este probabil singurul lucru imposibil de aranjat cronologic. Imposibil de inteles, pentru ca e atat de vasta... acesta cronologie imposibila. Pentru mine inseamna ceva si pe ntru tine inseamna altceva. Si nu tine nici de moralitate, nici de bun-simt, nici de educatie, nici de...nimic. Tine de hazard, tine de constiinta (poate). Cat de puternic este acest pumn al constiintei car eiti striveste sentimentele cele mai puternice. Cat de puternice sunt, de fapt, sentimentele tale cele mai puternice. Cum as putea eu sa compar intensitatile sentimentelor noastre. A nu se intelege gresit, aici nu se neaga amplitudinea lor, se dezbate intr-un fel de "peretzica" virtuala, cateva teme extrem de controversate, cel putin pentru mine. Si unde anume se opreste brusc abundenta sentimentelor? Sunt lucruri care nu pot fi numarate - un soare, miere... dragoste, sentimente, iubire... sunt lucruri in care am crezut si care s-au demonetizat... au devenit insipide... si lucrul asta ma sperie. Cat de mult si de tare poti crede intr-un lucru si cat de rapid (de ordinul minutelor) poti sa urasti sau sa-ti fie indiferent... sau sau chiar sa-ti fie scarba de lucrul (lucrurile) pe care le-ai iubit atat de mult. De unde si intrebarea-cliseu: "Oare chiar le-ai iubit cu adevarat?", la care ne mintim singuri prin raspunsul-cliseu: "Inseamna ca nu le-ai iubit niciodata cu adevarat" FALS ! ! ! Tocmai asta ma sperie... asta ma ingrozeste... si ma face sa ma uit la fiecare om din jurul meu ca la o bestie... faptul ca poti sa iubesti cu adevarat si in minutul urmator sa-ti fie scarba. Faptul ca asa suntem construiti...si ca oricat de mult am incerca sa ne controlam, sa ascundem, sa disimulam, aceasta "marca" a noastra tot iese la iveala. Probabil ca acest obicei produce "schimbare"... "pasul inainte" sau "inapoi"... sau cine stie? Cine poate stii? There is no such thing as the owner of the absolute truth. Pentru ca pana la urma aici se da toata lupta intre ADEVAR si MINCIUNA. Si cum este o viata daca nu una in care cautam mereu adevarul sau incercam sa descoperim minciuna... incepand cu cele mai marunte chestii...si ajungand la a face din aceasta cautare un scop in viata.

Nu-mi sta in fire sa fiu unul dintre aceia multi peri-pateticieni, insa am pretentia sa gasesc in blogosfera viitorului din romania, mai multa consistenta.