criza de craciun

...sau craciun de criza. cum vrei sa o iei. in mod cert craciunul asta este si a fost ca niciunul. cadouri - nu, zapada - nu, brad - nu, colinde - nu, miros de brad - nu, miros de cozonac - nu, sanie - nu, bulgarit - nu.

numai hrusca se aude cantand prin magazine si prin bucatarii, unde gospodinele - mai lenese ca niciodata, is petrec ajunul ingropate in sarmale si inghitite de cozonaci mult prea crescuti.

ne prefacem ca ne bucuram, zambim, facem poze. mai bem un pahar de ceva...parca e mai bine. in schimb e al dracului de frig. si in casa si afara, si in suflete.

nu tu colindatori, nu tu capra slash urs.

hrusca se incapataneaza insa si canta ragusit in magazine si fuego-pedo. behaie pe Eroilor.

sarbatori fericite?

leru-i ler .

atat.

despre pofta nebuna pe care o am, de a face dragoste cu tine zi de zi noapte de noapte...

de a te saruta din cap pana in picioare de a te iubi si a te proteja de te alinta si de a te rasfata...

de a te iubi asa cum iubesc eu...

si ...

de putea sa te privesc nopti in sir cum dormi sa te sarut fara sa stii si sa ti mangai fata si parul...

si sa ti mai sarut odata buzele...

si tu sa nu stii nimic...

atat.

in cautarea simtului perfect

o rezervatie naturala in care ne invartim haotic ca niste papusi defecte si cu o dorinta acerba de acceptare si apartenenta. apartenenta noastra la un grup oricum/oricare ar fi acesta. este tulburatoare miscarea haotica pe care nu o poti observa decat atunci cand te dedublezi... si oare cati ne luam aer in piept si reusim sa stam mai mult de 3 minute sa ne privim din exterior, sa ne ciocnim unii de altii, sa ne ciocnim de propriile noastre corpuri lipsite de personalitate... intr o mare de personulitati zac prizoniere cateva personalitati care sunt uimite... si precum plantele care cand le atingi se retrag in sfera lor, in cercul lor, in aula lor magica. sfera initiala... magica. orbiti de orgoliu si de pumnii ego-ului nostru alergam desculti dupa o himera in cautarea simtului perfect... aceasta fata morgana a imaginatiei mele... normal ca apari si tu in gandurile mele

"scuza ma daca am luat o gresit..."
"nu cred ca am sa pot vreodata"

si cat de gresit ai putut sa o iei... si pana la urma ce inseamna gresit...gresit e ceea ce nu e in conformitate cu planurile noastre... cu gandurile noastre... la fel ca si anormalul sau nebunia... sunt chestii unice... pe planeta exista atatea intelesuri ale greselii, pe cati oameni sunt... si sunt destui... dar parca niciodata prea multi?!

ce inseamna durerea impinsa la extreme... ce inseamna extrem? cat de extrem... mai extrem? sper ca nu. de fapt nu doresc la nimeni ma extrem decat extremul meu absolut si ireversibil. un extrem care a incalcat cu tupeu limitele umane ale suportabilitatii... si care lasa rani adanci in constiinta mea, in minutele zilelor care trec peste mine si care neaga evidentele

de ce negam evidentele? pentru ca ele sunt un joc al extremelor... pentru ca diferenta de la + la - se face in doua secunde?

pentru ca acel evil mastermind care a facut jocul acesta murdar... si apropo, unde este sacrul in toata povestea asta? cum poate el pretinde ca e personaj principal in momentul in care el e calcat in picioare de profan si de preacurvie

si ne sperie pildele biblice

si ne mira violurile explicite

si ne surprind orgiile

de ce?

atat timp cat nu suntem capabili sa le vedem pe toate astea in cei de langa noi si sa le vedem in noi. sa le simtim si sa ni le asum.

de ce nu vrei sa vezi in omul de langa tine precurvia si nesatul si prostitutia si poftele animalice, perversiunile bolnave si fanteziile murdare pe care le are in cap? obsesiile si vulnerabilitatea.

tine oare de vulnerabilitate sau oare numai oamenii fara coloana vertebrala, miile de limacsi si rame care se tarasc printre noi, oare numai de atat ai nevoie ca sa faci RAU?

pofta si dorinta de a face rau se naste din complexul handicapului, al inferioritatii si al neputintei, nevoia de a dovedi si de a desacraliza se naste in omul marunt, mizerabil si lipsit de har.

cum este?

...acum ca divinitatea si-a luat mana de pe tine?

e bine?

dar maine?

da' peste un an?

da' peste 7?

... pacat mosule ca i lasi sa se piarda asa... sau poate e un drum de ispasire? de creare a caracterului puternic... sa astepti tu numai putin si vor veni cu fata mijita spre tine mosule sa i ajuti sa si scoata acul din vene, prafu' din plamani, pastilele din sange, alcoolul din ficati si falusurile din ele.

- kyrie eleison -

pas inainte, poate...

singura mea frica era sa nu ti se intample ceva...pentru ca la fel ca in post-urile precedente ce va mai fi viata mea dupa tine... mai bine... mai rau...nu stiu si nici nu vreau sa stiu...poate ca e mai bine asa...si nu ma complac...insa am un sentiment de siguranta. pana ai aparut TU... si pentru tu o sa fac un alt blog, in momentul in care o sa meriti :)

deocamdata nu stii ce faci...sper insa sa ti treaca repede, pentru binele tau... sau daca nu sper sa nu ti mai treaca niciodata...

si niciodata nu voi fi spus niciodata cu atata certitudine...

*photos by courtesy of Teo

demain c'est le printemps...

Oare stii tu ce inseamna sa traiesti cu frica in casa? sa dormi cu frica in patul tau care oare nu ar trebui el sa ti fie culcusul tau sacru si adapostul tau de duhurile noptii? nu oare ar trebui sa ma stiu in sigurant aumbland pe strazi dar cum as putea eu zambi cu frica in buzunar, in pachetul meu de marlboro rosu mult prea lung prelung... cum pot eu sa ma uit la ceas si sa vad limbile fricii cu o ora in urma si electornicul in pas cu viata mea? Adevarat ! ceasul meu exprima cel mai bine ceea ce traiesc eu...lumea prezenta si trecutul care il am pretutindeni cu mine si ora in urma poate cea din urma traita...si ma linistesc uitandu-ma la electronic...sunt "safe" cum se zice...inca sunt aici si acum nu acum o ora si tu... pe langa ca esti pretutindeti esti totdeauna umbra ceasului in urma cu o ora. Dec e nu as putea sa miros mirosul de toamna al frunzelor umede si planse...poate rasplanse in van dup amortelile trecute in care am zacut. de ce se naste din noapte zi purtand vesnic frica in bratele ei noaptea dulce si rece si mirosul de filtru de dunhill lung se-nfiripa-n plamani ca si frica dumnezeului de a doua zi... consolandu ma cu gandul ca demain c'est le printemps...poate resusesc sa merg mai departe. dar oare de fapt cat de departe reusesc sa merg. nu cumva merg un pas in fata si doi inapoi respectand si limbile ceasului si ritmul interior pe care nu il mai pot regla nicicum. pentruca frica induce frica se nasc doua frici, a mea si a ta. si cand vorbesti despre doua frici in acelasi trup...inseamna intr-adevar ceva. se spune ca numai oamenii cu adevarat intelepti pot simti ura in complexitatea ei, ca restul traiesc intr o expectativa maladiva care nu face altceva decat sa ii nauceasca de cap intr un amestec de ura, PATIma si iubire. si niciodata nu am jurat mai sfant precum niciodata nu mi voi incalca mai misel juramantul depus... precum le-ai incalcat si tu pe atatea altele care mai de care mai sfinte, sacre si de neinchipuit pentru un om obisnuit. si e suficient sa existi ca sa existe pentru mine limbile cele doua care nu se vor ordona niciodata. si poate ca nici viata me anu ar mai fi la fel daca ele s ar ordona. poate doar cand voi da electornicul cu o ora in urma... atunci va sa fie momentul meu de "nirvana" suprem? oare? si nu mi ramane altceva de facut decat sa sper in acest demain in care cred cu tarie astenica iubite-voi cum nu ma vei fi iubit tu niciodata...

*photos by courtesy of Teo

mult prea mult...mult

"Ne etalăm cu talentele deţinute, mergem pe stradă ca pe podium, râdem de ne prăpădim dar ştim că defapt suntem singuri, goi, neîmpliniţi. Oricâtă muncă ai depunde, oricât de mult te-ai dedica nu poţi rezolva tu singur problema asta.

Avem impresia că suntem fericiţi iar apoi ne plângem de milă.
Găsim fericirea, vrem mai mult. O pierdem, o vrem înapoi. E un ciclu ce ne vânează în fiecare perioadă a vieţii noastre.

În final realizăm că de fapt ne avem doar pe noi.

Pe noi să ne încurajăm,

să ne ţinem de mână,

să ne îmbrăţişăm.

Pe noi să ne iubim.

Egoism sau nu ăsta este adevărul. "

by Teo

*acest articol nu necesita nicio imagine, este mult prea mult

nu cred ca a fost sau va mai fi cineva vreodata mai puternic.

Dureri de cap, serfetele, spray-uri si tot felu' de pastile si pastilute...exact ceea ce aveam nevoie. Si in plus mai sunt si durerile ingrozitoare de cap...pe care oricum le aveam... dar parca acum le-am gasit o justificare temporara. Si in plus te mai am si pe tine pe cap... pentru ca te incapatanezi si nu vrei sa intelegi cand eu incerc sa iti explic o situatie.
Si cu toate ca stiu ca nu o sa ajung la niciun rezultat, in fiecare noapte inainte de culcare si in fiecare dimineata... in drumul meu pana la liceu iti explic aceleasi chestii... si tu refuzi puri si simplu sa le intelegi.
Cateodata am impresia ca am reusit sa te fac sa intelegi situatia... si ma bucur. Dup'aia imi dau pumni in cap cand vad tot felu' de lucruri de la cele mai neinsemnate la cele mai obvious...care nu fac altceva decat sa mi aduca aminte de tine. Si incerc sa le explic si lor si mie... poate ca mai mult mie... ca tu nu mai existi... ca ai murit de mult si ca acum te ai contopit cu materia si gata. Dar nu si nu si nu si nu !
Pentru ca daca am intelege cu totii asta... cum ar fi oare diminetile mele fara tine in gandurile mele, in cafeaua mea si in primul marlboro rosu lung pe care il fumez pana la razoare... si nu pot decat sa mi imaginez o asemenea dimineata... si nu prea cred ca ar fi mai ok... nu cred ca viata mea ar lua o turnura formidabila fara toate acestea... fara tine ca parte din mine, din ce fac si ce spun. Si chiar nu pot spune ca nu am incercat sa te ignor... dar ai un stil... mama!!! ca si copilu' ala mic care daca nu l bagi in seama suficient incepe si urla... numai ca tu vrei sa fi mereu in centrul atentiei... si atunci faci tot circul asta. Ca sa nu mai spun ca parca e mai stresant cand esti subtila... si ma iei prin surprindere... aia'i cel mai enervant. Spre exemplu acum am primit un mesaj de la Irina ca am doua invitatii la film la Studio... :D si ea e in Belgia... adik in loc de incheierea obisnuita... mesajul se termina "eu sunt in belgia, te pup" ...
...
...
adica pana unde paote sa mearga treaba asta ? dany ieri imi arata un videoclip de la un tip din germania care avea turneu saptamana viitoare la bruxelles... si cate si mai cate :D

Pe metoda Cristiana "nu exista coincidente" stau si ma intreb daca sunt eu sau esti tu. cum ar fi sa ma trezesc intr o buna dimineata si sa nu mai existi deloc...? mai bine? mai rau? sau poate ca ... defapt sigur faci parte dintr-o rutina zilnica. sau poate este modul meu de a ma agata de tine...pentru ca sa nu te uit. poate ca asa e... poate ca nu. poate ca nu vreau/refuz sa te uit. poate ca e rau... poate ca e bine... poate ca e si bine si rau

cine poate sti?

si oare unde o sa ajungem in goana asta pentru a parea ceea ce nu suntem? pentru a fi acceptati... intr-adevar omul caruia nu i pasa daca e acceptat sau nu ala ori e prost de bubuie ori caloteaza mai bine decat oricine. sau poate ca e o chestie innascuta. poate ca asa ne nastem cu foamea asta teribila... cu frica de singuratate si anxietatea asta pe care ne o provoaca propriile noastre ganduri.

nu cred ca a fost sau va mai fi cineva vreodata mai puternic.

*photos by courtesy of Teo Radulescu

pas

Cate povesti nu s-au scurs la fel. Si cati nu au prezis un final la toate astea. Poate ca slabiciunea de a nu fi capabil sa demonstrez contrariul, a generat furia. Poate ca acea credinta oarba, neimplinita a nascut in mine, sentimente greu de controlat, greu de suportat, rusinoase. De ce oare ne plac basmele, povestile, povestile de dragoste, filmele de dragoste, comediile romantice... de ce ne traim viata pe aceste principii... victoria binelui asupra raului / iubirea invinge intotdeauna / iubirea imposibila care pana la urma se realizeaza / we'll always have paris - ul... de ce ne plac? De unde pasiunea asta pentru a face din orice un scenariu cinematografic de exeptie... sau poate vrand-nevrand evenimentele decurg de asa natura incat... la final poti sa scrii un script. Unde incepe si unde se opreste acest lung sir de scenarii, predictibile, dinainte stabilite (poate). Cand putem spune da si cand putem spune nu? Unde ne oprim? Cum facem sa pornim mai departe? Oare ce vrea sa ne dovedeasca destinul prin esecurile repetate... poate insemna o invitatie politicoasa la izolare... la reflectare... la meditare? Cum sa mai am eu acum incredere in cineva... in oricine, cand te tradeaza sange din sangele tau, daramite un strain, un om oarecare. Mergi la risc? Te bagi? Te tine? Ai tupeu? Ai coaie?

... n-ai decat ! eu zic : PAS! tura asta ;)

moment... bitte !

Stau si ma gandesc ce as mai putea sa iti scriu. Cum as putea eu se scriu acum cuvintele nerostite atunci cand trebuia. Si pana la urma cine hotaraste, cum iti dai seama de "cand trebuia"?! Momentul meu e diferit de momentul tau. Momentele noastre sunt aceleasi dar ele sunt diferite. Momentele se regasesc la fel dar au o alta insemnatate, generand insa aceleasi sentimente. Cronologia sentimentelor - este probabil singurul lucru imposibil de aranjat cronologic. Imposibil de inteles, pentru ca e atat de vasta... acesta cronologie imposibila. Pentru mine inseamna ceva si pe ntru tine inseamna altceva. Si nu tine nici de moralitate, nici de bun-simt, nici de educatie, nici de...nimic. Tine de hazard, tine de constiinta (poate). Cat de puternic este acest pumn al constiintei car eiti striveste sentimentele cele mai puternice. Cat de puternice sunt, de fapt, sentimentele tale cele mai puternice. Cum as putea eu sa compar intensitatile sentimentelor noastre. A nu se intelege gresit, aici nu se neaga amplitudinea lor, se dezbate intr-un fel de "peretzica" virtuala, cateva teme extrem de controversate, cel putin pentru mine. Si unde anume se opreste brusc abundenta sentimentelor? Sunt lucruri care nu pot fi numarate - un soare, miere... dragoste, sentimente, iubire... sunt lucruri in care am crezut si care s-au demonetizat... au devenit insipide... si lucrul asta ma sperie. Cat de mult si de tare poti crede intr-un lucru si cat de rapid (de ordinul minutelor) poti sa urasti sau sa-ti fie indiferent... sau sau chiar sa-ti fie scarba de lucrul (lucrurile) pe care le-ai iubit atat de mult. De unde si intrebarea-cliseu: "Oare chiar le-ai iubit cu adevarat?", la care ne mintim singuri prin raspunsul-cliseu: "Inseamna ca nu le-ai iubit niciodata cu adevarat" FALS ! ! ! Tocmai asta ma sperie... asta ma ingrozeste... si ma face sa ma uit la fiecare om din jurul meu ca la o bestie... faptul ca poti sa iubesti cu adevarat si in minutul urmator sa-ti fie scarba. Faptul ca asa suntem construiti...si ca oricat de mult am incerca sa ne controlam, sa ascundem, sa disimulam, aceasta "marca" a noastra tot iese la iveala. Probabil ca acest obicei produce "schimbare"... "pasul inainte" sau "inapoi"... sau cine stie? Cine poate stii? There is no such thing as the owner of the absolute truth. Pentru ca pana la urma aici se da toata lupta intre ADEVAR si MINCIUNA. Si cum este o viata daca nu una in care cautam mereu adevarul sau incercam sa descoperim minciuna... incepand cu cele mai marunte chestii...si ajungand la a face din aceasta cautare un scop in viata.

Nu-mi sta in fire sa fiu unul dintre aceia multi peri-pateticieni, insa am pretentia sa gasesc in blogosfera viitorului din romania, mai multa consistenta.

daca ai stii...

Daca ai stii ce m-a facut sa traiesc si de ce nu m-am aruncat dupa ea, de fapt mai bine spus daca ai constientiza de ce n-am facut-o de ce am jucat tot, de ce n-am cedat, de ce nu m-am aruncat, de ce nu am ezitat sa cobor. Daca ai stii ca nu am ezitat niciun moment in a te ajuta pe tine, in a te proteja chiar si cu pretul vietii. Si, in definitiv ce insemna viata mea !
Un sir nesfarsit de intamplari nefericite si zbucium continuu, freamat inutil... pentru ce? Pentru nemurire... pentru glorie si ce vane erau cuvintele astea atunci si ce mediocru avea sa fie viitorul meu... de ce? Pentru ca te aveam pe tine si foamea imi era potolita. Si as fi putut dormi toate noptile linistite cu gandul ca ma voi trezi langa tine, te voi saruta si vom face dragoste asa... cum faceam noi si voi putea continua la infinit pentru ca aveai sa fi alaturi de mine. Daca ai stii de ce m-am dat pentru tine, de ce m-am asigurat ca tu sa fii bine.
Si, Doamne! Cum deabia mai rezistau plamanii mei si ochii mei iesiti din orbite si cum mi-a trecut toata viatat NOASTRA prin fata intr-o viteza inexplicabila... si-am regretat ca poate nu te-am iubit destul si ca poate nu m-am dat tot si ca poate cerusem mai mult decat oferisem. Si astea nu inseamnau nimic pe langa gandul ca ai putea sa nu treci de chestia asta. Si eram eu, singur pe o alee marunta, cu un fir de tradafir roz in mana, negru si palid. Cum as fi trait eu cu gandul ca nu-ti mai daruisem flori demult si ca nu apucasem sa o avem pe Bianca, Maria sau pe Alexandru? CUM? Si cand am vazut lumina si aer curat... si inca imi sfaraiau mainile negre si fata si parul si urechile si sufletul si plamanii mei fumegau... ca un foc nu demult stins. Si cum as fi putut eu sa cred ca n-ai stiut si n-ai inteles niciodata nimic.
Si ca NIMICUL domnea si in suflet si in minte?! Si ma doare sa cred ca nu ai sa stii niciodata. Ma doare fizic. Mi-e rau. Mi-e rau de raul pe care mi-l faci constient. Si atunci eu sunt nebun, cand cred ca trebuia sa se termine acolo.
Ca trebuia sa ard de viu ca un sobolan. Ca futu-i mama masii, trebuia sa veniti sa va luati aurul si hainele si sa gasiti un cadavru carbonizat. Sunt eu nebun? Cand tot a fost in zadar si cand totul a ars acolo si noptile noastre au ars si mesajele si orele vorbite si zilele ploioase si-n pizda masii ca cica " WE'L ALWAYS HAVE PARIS " ... in pula ! In pula in avem... ala a ars primul, printre mormane de trandafiri roz, ursuleti de plus, lacrimile tale si urletele mele de furie si gramezile de poze si futu-le mama lor de post-it-uri ascunse prin bagaje, blestematele alea de post-it-uri care prindeau noaptea arpi prin camera ne-lasandu-ma sa ma odihnesc si tencul de invitatii de la Cinema Studio si bonuri de KFC sau de MC' si video-uri de vacanta si curele si bluze si pulovere si cercei si inele si palarii roz si borcanase cu poezii si poze de portofel si magenti si iPod si bascute si alcatel-uri si bilete de la BlueAir si JOR 123 / 124 si etichete de bagaje si caiete pline de poezii si agende scrise cu chinuri...frumos si mii de km parcursi si cel mai, cel mai important O IUBIRE... numai una, singura, sincera, adevarata, devotata si sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera sincera !!!!!!!
Ce a carbonizat explozia aia... un cacat... fata de ce ai putut tu sa arzi, sa incinerezi... trei ani de zile, intr-un cacat de partida de SEX de 25 de minute sau cine stie... cu cine? cu cine? cu un STRAIN! cu un... necunoscut, cu un strain, cu un nimeni despre care stiai cat stiu eu despre chimie organiga... adica NIMIC. Cum ai putut? Cum? Ma intreb ce fel de om esti de fapt. CINE ESTI?! De ce nu te-am cunoscut niciodata asa? Cine e un om care poate sa faca asa ceva cu atata usurinta? Ce mai e omul ala dupa ce face asa ceva? Ce devine el? Este el acelasi? Este el macar... OM? Are el suflet? Are o inima? Mai are ceva omenesc in el? NU NU NU NU NU NU mai are nimic sfant in el, nu mai are suflet, nu mai are constiinta, ratiune, iubire, credinta... nimic...
Cum sa poti sa traiesti asa? Cum sa poti cara crucea asta in spate? Cum mama ma-sii sa nu te dai cu capul de toti peretii? Cum dracu sa dormi noaptea linistit, cum sa mai poti functiona normal si sa pretinzi ca esti un om normal? CUM? Cum sa nu-ti dai pumni in cap sa nu te urasti pana la Dumnezeu si inapoi si sa nu-ti fie sila de carnea si oasele tale sa te uiti in oglinda fara sa vezi monstrul din spatele globilor oculari, sa te uiti in vitrine si geamuri si sa nu vezi demonul din tine, cum sa nu te visezi in chip de sarpe si sa nu-ti simti coarnele crescand, sa nu simti durerea copitelor in pantofi si parul de pe spate crescand. Cum sa fi pur si impacat dupa ce faci genocid. Ce psihic Hitlerist tre' sa ai, ca sa nu te miri ca te mai rabda pamantul, ca in momentul in care v-ati dat drumul amandoi si dupa aia ati coborat din pat nu s-a despicat pamantul in doua si nu te-a inchitit pentru ce ai putut sa faci.
Sincer... nici nu-ti doresc sa le stii pe toate astea si sa le simti pentru ca ai innebuni... sper sa nu le constientizezi niciodata, pentru ca atunci cand iti vei da seama cu cate lovituri de cutit m-ai omorat pe la spate si apoi in genunchi fiind mi-ai retezat aripile si capul.
Vor veni vremuri grele pentru tine si nu vei face fata la toate astea... si in ceasul al 12-lea cand vei simti ca-ti sufla cineva in ceafa, ma vei cauta disperata, turbata si innebunita pentru a-ti da IERTAREA... si nu o vei primi pentru ca eu nu voi mai fii si pentru ca vei ramane cu blestemul care se va intoarce impotriva ta si cu crucea grea pe care o vei cara si vei incerca sa te sinucizi... si nu vei reusi niciodata, vei fi o damnata precum Salieri, fara nicio cale de intoarcere si vei ajunge sa ti doresti moartea si niciodat anu vei reusi sa ti-o provoci singura.
Si va fi vai si amar de tine in zilele alea si pana nu vei primi IERTAREA mea nu vei putea sa te odihnesti in pace si acum...si in pururea si in vecii vecilor... AMIN !!!