Stau si ma gandesc ce as mai putea sa iti scriu. Cum as putea eu se scriu acum cuvintele nerostite atunci cand trebuia. Si pana la urma cine hotaraste, cum iti dai seama de "cand trebuia"?! Momentul meu e diferit de momentul tau. Momentele noastre sunt aceleasi dar ele sunt diferite. Momentele se regasesc la fel dar au o alta insemnatate, generand insa aceleasi sentimente. Cronologia sentimentelor - este probabil singurul lucru imposibil de aranjat cronologic. Imposibil de inteles, pentru ca e atat de vasta... acesta cronologie imposibila. Pentru mine inseamna ceva si pe ntru tine inseamna altceva. Si nu tine nici de moralitate, nici de bun-simt, nici de educatie, nici de...nimic. Tine de hazard, tine de constiinta (poate). Cat de puternic este acest pumn al constiintei car eiti striveste sentimentele cele mai puternice. Cat de puternice sunt, de fapt, sentimentele tale cele mai puternice. Cum as putea eu sa compar intensitatile sentimentelor noastre. A nu se intelege gresit, aici nu se neaga amplitudinea lor, se dezbate intr-un fel de "peretzica" virtuala, cateva teme extrem de controversate, cel putin pentru mine. Si unde anume se opreste brusc abundenta sentimentelor? Sunt lucruri care nu pot fi numarate - un soare, miere... dragoste, sentimente, iubire... sunt lucruri in care am crezut si care s-au demonetizat... au devenit insipide... si lucrul asta ma sperie. Cat de mult si de tare poti crede intr-un lucru si cat de rapid (de ordinul minutelor) poti sa urasti sau sa-ti fie indiferent... sau sau chiar sa-ti fie scarba de lucrul (lucrurile) pe care le-ai iubit atat de mult. De unde si intrebarea-cliseu: "Oare chiar le-ai iubit cu adevarat?", la care ne mintim singuri prin raspunsul-cliseu: "Inseamna ca nu le-ai iubit niciodata cu adevarat" FALS ! ! ! Tocmai asta ma sperie... asta ma ingrozeste... si ma face sa ma uit la fiecare om din jurul meu ca la o bestie... faptul ca poti sa iubesti cu adevarat si in minutul urmator sa-ti fie scarba. Faptul ca asa suntem construiti...si ca oricat de mult am incerca sa ne controlam, sa ascundem, sa disimulam, aceasta "marca" a noastra tot iese la iveala. Probabil ca acest obicei produce "schimbare"... "pasul inainte" sau "inapoi"... sau cine stie? Cine poate stii? There is no such thing as the owner of the absolute truth. Pentru ca pana la urma aici se da toata lupta intre ADEVAR si MINCIUNA. Si cum este o viata daca nu una in care cautam mereu adevarul sau incercam sa descoperim minciuna... incepand cu cele mai marunte chestii...si ajungand la a face din aceasta cautare un scop in viata.
Nu-mi sta in fire sa fiu unul dintre aceia multi peri-pateticieni, insa am pretentia sa gasesc in blogosfera viitorului din romania, mai multa consistenta.
Un comentariu:
Dragule, astfel de intrebari te macina pe tine. Cat de mult pot sa iubesti? Iti spun din propie experienta foarte mult dar intodeauna nu destul. De ce? fiindca precum ai precizat tu insati suntem doar bestii in calduri cu limite. Limite impuse prin diferite variabile dar limite. Nu pot sa il sarut de prima data cand il vad chiar daca as vrea fiindca ce ar zice cei de langa sau chiar el. Nu pot sa ii spun ca il iubesc in tramvai. Nu pot sa sa sa. Ba, pardon musiu. Pot, poti si putem. Cu totii putem in diferite grade.
Acum te intreb eu pe tine frumusel, de ce ne ascundem de adevarata noastra fata. Rusine sau vointa? Una din doua.
Daca in esenta suntem ceea ce suntem si recunoastem acest lucru de ce nu il putem arata lumii? Din nou teama de a fii judecat. Oribil pacat.
Trimiteți un comentariu