demain c'est le printemps...

Oare stii tu ce inseamna sa traiesti cu frica in casa? sa dormi cu frica in patul tau care oare nu ar trebui el sa ti fie culcusul tau sacru si adapostul tau de duhurile noptii? nu oare ar trebui sa ma stiu in sigurant aumbland pe strazi dar cum as putea eu zambi cu frica in buzunar, in pachetul meu de marlboro rosu mult prea lung prelung... cum pot eu sa ma uit la ceas si sa vad limbile fricii cu o ora in urma si electornicul in pas cu viata mea? Adevarat ! ceasul meu exprima cel mai bine ceea ce traiesc eu...lumea prezenta si trecutul care il am pretutindeni cu mine si ora in urma poate cea din urma traita...si ma linistesc uitandu-ma la electronic...sunt "safe" cum se zice...inca sunt aici si acum nu acum o ora si tu... pe langa ca esti pretutindeti esti totdeauna umbra ceasului in urma cu o ora. Dec e nu as putea sa miros mirosul de toamna al frunzelor umede si planse...poate rasplanse in van dup amortelile trecute in care am zacut. de ce se naste din noapte zi purtand vesnic frica in bratele ei noaptea dulce si rece si mirosul de filtru de dunhill lung se-nfiripa-n plamani ca si frica dumnezeului de a doua zi... consolandu ma cu gandul ca demain c'est le printemps...poate resusesc sa merg mai departe. dar oare de fapt cat de departe reusesc sa merg. nu cumva merg un pas in fata si doi inapoi respectand si limbile ceasului si ritmul interior pe care nu il mai pot regla nicicum. pentruca frica induce frica se nasc doua frici, a mea si a ta. si cand vorbesti despre doua frici in acelasi trup...inseamna intr-adevar ceva. se spune ca numai oamenii cu adevarat intelepti pot simti ura in complexitatea ei, ca restul traiesc intr o expectativa maladiva care nu face altceva decat sa ii nauceasca de cap intr un amestec de ura, PATIma si iubire. si niciodata nu am jurat mai sfant precum niciodata nu mi voi incalca mai misel juramantul depus... precum le-ai incalcat si tu pe atatea altele care mai de care mai sfinte, sacre si de neinchipuit pentru un om obisnuit. si e suficient sa existi ca sa existe pentru mine limbile cele doua care nu se vor ordona niciodata. si poate ca nici viata me anu ar mai fi la fel daca ele s ar ordona. poate doar cand voi da electornicul cu o ora in urma... atunci va sa fie momentul meu de "nirvana" suprem? oare? si nu mi ramane altceva de facut decat sa sper in acest demain in care cred cu tarie astenica iubite-voi cum nu ma vei fi iubit tu niciodata...

*photos by courtesy of Teo